Este un jurnal? Un album foto? O carte de activități?
NU! Este un album de călătorie 🙂
Ideea de a crea acest album a venit atunci când ne-am dorit să avem un acel “ceva” care să fie mai mult decât un jurnal de călătorie, album foto sau carte de activități.
Ceva care să ne fie suport pentru noi părinții atunci când dorim să le asigurăm nevoia de predictibilitate, control și cea de autonomie, atât înainte cât și după ce ne întoarcem dintr-o vacanță.
Și ca să fim sincere, să mai reducem numărul întrebărilor: dar cine mai vine, cât stăm, câte zile mai avem, cât, cât, cât :)) sau “situații” când uităm jucăria preferată sau șosetele norocoase.
Cu toate acestea, ne-am dorit să fie și un prilej de a ne conecta cu cei mici, prin care să rememorăm experiențele trăite în vacanță, să avem șansa să vedem lumea prin ochii lor: ce le place, ce le displace, ce a rămas cu ei, ce li s-a părut impresionant.
Iar peste ani, când vom răsfoi colecția de albume să ne aducem aminte cu drag, să ne amuzăm și să fim recunoscători.
Sperăm să vă bucurați de el.
Cu drag,
Alexandra și Lia